Eden Line

Coş:


Total: 0,00 Lei COMANDÃ

0

Mărturie Vușcan Eugenia

13-02-2018

Implicarea mea în Eden Line îmi aduce zi de zi satisfacții sufletești deosebite. În plus, am simțit eu însămi, împreună cu familia mea, efectele pozitive ale acestor produse de înaltă calitate. Sunt fericită să pot ajuta atâția oameni, prieteni, cunoscuți ori străini, să-și afle vindecare și speranță pe căi naturale, mai sănătoase și mai aproape de natura noastră. Iar produsele Eden Line sunt, de departe și mai accesibile clienților, pentru că însăși Compania își susține membrii prin planul de recompensare foarte bine conceput.

 

Suferința altora este pentru Eden Line nu o sursă de câștig, ci o provocare spre a ajuta la depășirea ei, iar rezultatele obținute reprezintă în primul rând împlinirea dragostei creștine pentru aproapele aflat la necaz. În plus, ceea ce noi oferim altora constituie mai ales mijloace de prevenire – cea mai bună alternativă.

 

Ne simțim o mare familie legată de idealuri frumoase comune, truditori întru prevenirea celor mai perfide și insinuative boli ale civilizației actuale. Prietenia și încrederea dintre noi și rezultatele pozitive obținute,  dau cea mai mare valoare muncii noastre.

 

Le sunt profund recunoscătoare fondatorilor, Constantin și Elena Budeanu, pentru că au pus întreaga Companie pe aceste baze și pentru spiritul umanist imprimat de la început. De aceea sunt și rămân în Eden Line din toată inima!