Eden Line

Coş:


Total: 0,00 RON COMANDÃ

0

Recomandări pentru întărirea imunității - Sănătatea organismului în lunile de toamnă

25-10-2019

Recomandări pentru întărirea imunității - Sănătatea organismului în lunile de toamnă

 

Odată cu venirea anotimpului răcoros, sistemul imunitar al organismului este mai sensibil împotriva virușilor și bacteriilor. Datorită schimbărilor climatice, apar tot mai multe cazuri de răceală și gripă, astfel că poți fi cu ușurință predispus îmbolnăvirii.

Pentru a evita pe cât posibil astfel de situații, este important să acorzi o atenție sporită sistemului tău imunitar. Iată ce recomadări ți-am pregătit privind întărirea sistemului imunitar în lunile de toamnă.   

  

Recomandări pentru întărirea imunității la adulți toamna: cum îți menții organismul sănătos 

 

1. Odihnește-te îndeajuns de mult

Este cunoscut faptul că adulții au nevoie de aproximativ 6 până la 8 ore de somn pe noapte pentru a se reface la sfârșitul unei zile. De aceea, respectarea unui program de somn constant este necesară pentru a avea o stare de spirit bună și pentru a-ți putea desfășura activitățile zilnice în condiții optime.

În cazul în care te privezi de somn o perioadă lungă de timp, organismul slăbește și, implicit, sistemul imunitar nu mai funcționează corespunzător. Astfel, ești predispus diverselor boli.

 

2. Practică un sport în mod constant  

Activitățile fizice sunt benefice atât pentru a te menține în formă, cât și pentru întărirea sistemului imunitar în lunile de toamnă. Indiferent de sportul pe care îl preferi, acesta te ajută să ai o inimă sănătoasă, să reduci nivelul de stres și să te relaxezi.

Dacă nu ai un sport favorit și nu obișnuiești să faci mișcare, îți recomandăm să alergi sau să mergi mai mult pe jos

 

3. Include suplimente nutritive în dieta ta 

Completarea regimului alimentar cu suplimentele nutritive potrivite contribuie la buna funcționare a organismului și la menținerea sănătății acestuia. Pe timp de toamnă, este indicat să iei supliment zinc, seleniu și vitaminele A, C și E.

Zinc Tablete este un supliment nutritiv cu proprietăți antiinflamatorii, care întărește sistemul imunitar și ține virușii și bacteriile la distanță.  

 

4. Consumă fructe și legume de sezon 

 

Consumul în stare crudă a fructelor și legumelor specifice lunilor de toamnă la întărirea sistemului imunitar la adulți și copii ajutându-i să se adapteze mai ușor schimbărilor climatice din această perioadă. Iată care sunt fructele și legumele de care te poți bucura în sezonul răcoros pentru creșterea imunității:

 

  • Merele: conțin antioxidanți și vitamina C din belșug, astfel că previn dezvoltarea bolilor.Perele: sunt benefice sistemului gastrointestinal, întăresc sistemul imunitar și contribuie la reținerea calciului în organism.Strugurii: sunt bogați în potasiu și au efect antioxidant.

  •  

  • Gutuile: au un conținut ridicat de fier, magneziu, potasiu și vitaminele A, B, C, astfel că previn inflamarea gâtului și anemia.

  •  

  • Prunele: conțin antioxidanți și îți feresc organismul de diverse afecțiuni ale inimii, diabet sau anemie.Sfecla roșie: este bogată în vitaminele B și C, magneziu, fier și potasiu și ajută la buna circulație a sângelui, detoxifică organismul și suține activitatea ficatului.

  •  

  • Varza: ține răcelile la distanță, întrucât este bogată în vitamine, minerale și fitonutrienți.

  •  

  • Dovlecii: au un conținut ridicat de betacaroten, fibre, minerale și vitamine și  proprietăți antioxidante și antiinflamatorii.

  •  

  • Conopida: este bogată în calciu, fosfor, fibre, acid folic, vitaminele K și C și susține buna funcționare a sistemului digestiv. 

  •  

  • Ardeiul gras: are un conținut ridicat de vitamina C care este esențială pentru întărirea sistemului imunitar. 

  •  

  • Morcovii: sunt bogați în betacaroten, substanță care luptă eficient împotriva răcelilor și a gripei.

 

5. Petrece timp în aer liber

Chiar dacă temperaturile scad în lunile de toamnă, este important să petreci timp și afară. Dacă obișnuiești să stai mult timp în spații închise, locuri în care germenii și bacteriile se dezvoltă cel mai bine, ești predispus  la îmbolnăviri frecvente.  

În schimb, dacă faci plimbări în natură, îți întărești sistemul imunitar datorită aerului rece.

 

6. Consumă ceaiuri naturale

Hidratarea constantă a organismului este și ea esențială în această perioadă. În consecință, este bine să bei din când în când ceaiuri naturale care stimulează buna funcționare a sistemului imunitar. Spre exemplu, ceaiul de echinacea și arnică este o alegere potrivită.

 

7. Evită consumul de zahăr alb rafinat și îndulcitori

Consumul frecvent de zahăr alb rafinat și de îndulcitori împiedică activitatea sistemului imunitar. Prin urmare, este bine să elimini pe cât posibil aceste substanțe din alimentație. 

La final, nu uita să pui în practică zi de zi recomandările noastre privind întărirea imunității toamna pentru a te bucura de frumusețea acesteia.

 

Multă sănătate și spor în toate!